Ce e nouDating

7 comportamente pe care ar trebui să nu le accepți la un partener

By iulie 21, 2020 2 Comments

O relație funcționează atunci când ambii parteneri „trag” în aceeași direcție. Toți am avut relații care nu s-au terminat în cel mai fericit mod posibil. Poți evita relațiile toxice încă de la început, când semnele sunt evidente, dar de cele mai multe ori alegi să le ignori.

Ți-am pregătit 7 comportamente pe care ar trebui să nu le accepți la un partener.

1. Tratarea celorlalți cu răutate

Sigur ai văzut în jurul tău oameni care sunt pur si simplu răi cu persoanele din jurul lor. Fie că este vorba de un ospatar, un casier, un curier sau chiar un vecin, lipsa de bunătate, răbdare si toleranță ar trebui să îți pună semne serioase de întrebare. Exact termenii de mai sus sunt factori importanți în relațiile de succes. Dacă cineva este nepoliticos cu cei din jur, cu siguranță o să se comporte la fel și cu tine.

2. Lipsa totală de responsabilitate

Ai întâlnit vreodată pe cineva care găsește întotdeauna scuze pentru micile greșeli sau starile proaste de spirit? „Nu am uitat că ieșim în seara asta la restaurant, doar că trebuie să stau peste program.” Sau poate că traficul este vinovat. Sau poate că vremea de afară nu este potrivită. Ai înteles ideea.

Este important să fim alături de persoane care acceptă responsabilitatea personală pentru gândurile, sentimentele și emoțiile sale. În caz contrar, o să fii blamat/ă că tu ești cel/cea care îi strică starea de spirit sau că tu ești cauza nefericirii în relație.

3. Bârfirea foștilor parteneri

Dacă cineva insistă că toți partenerii din trecutul lor sunt „nebuni” sau că au fost cu siguranță oameni răi, există 2 posibilități:

  1. Fie fac alegeri greșite în relații și ajung de fiecare dată cu persoane nepotrivite;
  2. Fie lucrurile se termină de fiecare dată prost din cauza lor.

Este perfect normal ca fostul sau fosta să apară din când în când în anumite discuții, dar modul în care o face este foarte important. „Am fost împreună 1 an dar nu a fost să fie, asta e.” este clar diferit față de „Mi-a mâncat 1 an din viață… ”. Tu ce ai alege?

4. Își dorește prea multe, prea repede

Într-o lume în care oamenii trec adesea de la o relație la alta, s-ar putea să ți se pară în regulă ca partenerul să îți spună de la început că vrea să fie cu tine pentru tot restul vieții. Declarațiile de acest fel sunt înșelătoare. Tu știi cum o să fie viața ta peste un an?

O relație ar trebui să reziste și să prospere pentru că cei implicați ascultă unul de nevoile celuilalt. Se calibrează reciproc în timp iar când lucrurile merg bine nu există motiv pentru a le strica.

Partenerul care afirmă de la început „o să fiu cu tine pentru totdeauna” probabil nu știe de cât de mult timp și efort este nevoie pentru a construi o relație puternică și sănătoasă.

5. Îți dă constant sfaturi

Cel mai adesea de viață. Se spune că cel mai bun sfat îl poți primi atunci când îl ceri. Altfel, sfaturile gratuite pot fi adesea corelate cu neîncrederea, gelozia sau supărarea.

Transparența și lucrurile spuse direct sunt cele pe care ar trebui să le urmărești. „Hei, aș prefera să petrecem mai mult timp împreună” versus „Cred că ar fi mai bine pentru tine dacă ai ieși mai rar cu prietenii.” Ce preferi?

6. Nu îți respectă limitele

De cele mai multe ori credem că dacă un lucru s-a întâmplat în trecut într-un fel, o să se întâmple și de această dată, exact la fel. Există limite în relații de care nu ar trebui să trecem, dar cel mai important este să le respectăm.

Poate că în fosta relație era ok să „își verifice” partenerul din când în când. Unde este? Cu cine este? Cât timp stă? Pentru noua relație însă poate acest comportament este inadmisibil.

7. Își vorbește familia și prietenii de rău

Ia în serios modul în care partenerul vorbește despre familie și prieteni. În teorie, aceștia sunt oamenii cei mai apropiați pe care îi are iar dacă fix pe aceștia îi vorbește de rău, gândește-te ce o să spună și despre tine.

Ai grijă la toate aceste comportamente și încearcă să le observi la persoana cu care te întâlnești. Dacă le-ai remarcat deja, întreabă-te serios dacă este persoana potrivită lângă care vrei să rămâi.

Hai pe Sentimente

Comentarii

Leave a Reply