Ce e nouDating

Video Call în 10 pași simpli

By mai 20, 2020 5 Comments

Pandemia ne-a schimbat tuturor rutinele de zi cu zi iar din păcate datingul online nu a rămas neafectat. Desigur că încă nu putem vorbi de o întâlnire clasică, precum o cină la restaurantul din centru, un film sau poate ceva distracție într-un club, vineri seară. Dar chiar dacă toate acestea pot fi văzute ca lipsuri, gândește-te că acum poți avea întâlniri mult mai calitative cu un cost…inexistent.

Am lansat de curând funcția de Video Call și cum este ceva nou pentru toată lumea, vrem să îți oferim câteva idei pentru a bucura la maxim de această nouă funcție.

Cei 10 pași:

1. Acceptă noua normalitate

Știm că poate părea dificil de acceptat dar pentru un timp de acum în colo întâlnirile se vor întâmpla mai mult online. În urma sondajelor permanente de pe Sentimente.ro, 64% dintre utilizatori au spus că o să aleagă o întâlnire online în defavoarea uneia offline. Așa că bucură-te de noua normalitate – o să ajungi desigur să te întâlnești cu partenerul, dar după ce vă cunoașteți mai bine.

2. Alege fundalul potrivit

Ar fi bine ca scaunul plin cu haine să nu apară în cadru. În rest, orice loc drag ție din casă este perfect, atât timp cât există lumină suficientă. Poți alege balconul decorat ca o mică terasă, sufrageria sau poate chiar bucătăria. Oricum, ai grijă ca întotdeauna să ai o sursă de lumină care vine spre fața ta, nu direct spre cameră.

3. Îmbracă-te corespunzător

Da, știm că deja ai o relație foarte strânsă cu pijamaua, dar ar fi timpul să îți amintești problema cea mai mare a primei întâlniri: ”cu ce mă îmbrac?”.

4. Nu uita să faci verificări de sunet și video

Înainte de a face un apel asigură-te că totul funcționează așa cum trebuie. În cazul unui desktop trebuie să te asiguri că ai camera conectată și că aceasta funcționează. În cazul dispozitivelor mobile trebuie doar să te asiguri că ai acordat acces aplicației să îți folosească camera și microfonul în timpul apelului. Iată cum poți face asta:

Pentru desktop:

Pentru dispozitive mobile:

5. Pregătește-ți ceva de băut

Fie că este vorba de un cocktail, un suc, un ceai sau poate doar apă, asigură-te că atmosfera este cât mai apropiată de cea a unui pub sau a unui restaurant. Chiar ar trebui să simți că ai ieșit la o întâlnire.

6. Pregătește-ți câteva întrebări

La fel ca la o întâlnire normală, gândește-te la câteva întrebări bune pe care le poți pune în caz că discuția ajunge într-un punct mort.

7. Rămâi pozitiv

Da, este tentant să discuți ultimele știri, să vorbiți despre proteste și despre numărul de cazuri de astăzi dar…ești totuși la o întâlnire. Vrei totuși ca persoana cu care vorbești să se simtă bine, la fel ca tine. Așa că lasă veștile proaste pentru alte discuții și bucurați-vă împreună de întâlnire.

8. Sincronizarea contează

Discută din timp cu persoana cu care urmează să vorbești și asigură-te că sunteți conectați în același timp pe site sau în aplicație. Apelul se poate efectua doar dacă sunteți conectați atunci când unul dintre voi îl sună pe celălalt.

9. Insistă pe următoarea întâlnire

Scopul este să cunoști cât mai bine persoana cu care vorbești așa că insistă să vă vedeți în continuare.

10. Plănuiește-ți întâlnirea pentru offline

Ok, lucrurile nu o să rămân doar online. Am lansat această funcție pentru a-ți facilita pe cât de mult posibil întâlnirile și în același timp să îți oferim o experiență live a unei întâlniri. Atunci când simți că vă cunoașteți îndeajuns de bine poți oricând să plănuiești o drumeție, o simplă plimbare prin parc sau poate chiar o cină romantică la tine. În cele din urmă dating-ul trebuie să unească oameni, nu să îi țină la distanță.

Hai pe Sentimente

Comentarii

Leave a Reply