Cand te gandesti la Sarbatori, iti si imaginezi un cadru romantic in care sa ciocnesti o cupa de sampanie alaturi de partenerul de viata. Doar ca sunt situatii in care de voie, de nevoie, ajungi sa faci singur/a sarbatorile. Ne-ai crede daca ti-am spune ca nu e nimic rau in asta?
Iata cum sa privesti lucrurile astfel incat sa nu iti para rau ca nu ai o relatie de cuplu pe timpul vacantei de sfarsit de an:
Eviti inevitabilele certuri din concediu
Gandeste-te la faptul ca luna decembrie este cea mai stresanta din an pentru cupluri. Au o multime de cheltuieli de facut cu cadourile, trebuie sa decida cand si la cine merg in vizita de Sarbatori, unde petrec si cat ii costa Revelionul si asa mai departe. De aceea, luna ianuarie este cunoscuta printre avocati drept „luna divorturilor”. Pentru ca multor cupluri li se trage tocmai de la aceste Sarbatori de Iarna. Asadar, incearca sa vezi partea plina a paharului: nu trebuie sa imparti cu nimeni nimic, nu ai de ce sa te certi, iti stabilesti programul asa cum vrei tu.
Nu trebuie sa mergi la party-uri la care nu stii pe nimeni
In marile corporatii se obisnuieste ca inainte de Sarbatori sa se dea tot felul de petreceri pentru angajati la care sunt invitati si partenerii acestora. Evident ca te vei simti stingher/a in mijlocul unei multimi in care singura persoana pe care o cunosti este iubitul sau iubita ta si unde se vorbeste despre lucruri de care habar nu ai. Trebuie sa induri toate astea doar de dragul persoanei iubite. Insa atunci cand nu ai o relatie poti sa stai foarte bine acasa, in pijamale de dimineata pana dimineata urmatoare, sa vizionezi cele mai noi seriale si sa nu iti pese de nimeni si de nimic.
Scapi de grija cumpararii cadoului perfect
Esti singur/a? Inseamna ca nu trebuie sa iti faci cadouri decat tie. Si pentru ca te cunosti atat de bine, stii ce iti place, asa ca iti este mult mai usor sa alegi decat daca ar trebui sa cumperi un cadou potrivit pentru altcineva. Da, recunoaste, e un chin de care scapi! Si mai economisesti si niste bani.
E mai simplu pentru bugetul tau
Cand iti imparti viata cu cineva se spune ca iti imparti si cheltuielile. Insa de multe ori ajungi sa cheltuiesti mai mult decat daca ai fi singur/a, pentru ca trebuie sa le cumparati cadouri rudelor si prietenilor, trebuie sa mergeti in vizite, in vacante impreuna, sa umpli masa cu bunatati si sa va invitati acasa gasca de amici. Poate ca nu e tocmai distractiv sa petreci sarbatorile singur cuc, dar cand vei trage linie vei observa ca ti-au ramas niste bani pe care ii poti investi asa cum iti doresti tu.
Ce ai face in cazul in care ai fi singur/a de Sarbatori?