s5_motive iubire

Dorinta de a fi intr-o relatie e posibil sa dispara brusc atunci cand esti pus in fata faptului implinit. Atunci cand incerci sa-ti gasesti dragostea, frica de nou este de multe ori un impediment. Ce trebuie sa stii este temerile sunt doar in imaginatia ta si ca trebuie sa indraznesti mai mult.

Iata cateva motive pentru care iti e frica sa te aventurezi intr-o noua relatie:

Te temi sa nu suferi

Fiecare dintre noi se teme ca ar putea fi ranit. Experientele anterioare ne fac sa credem asta si sa fim prevazatori. Dar asta nu inseamna oare ca ar trebui sa fim ceva mai blanzi, mai buni, mai sinceri unii cu ceilalti si sa speram ca nimic nu va sta in calea fericirii noastre? Cu temerile nu ajungi nicaieri, asa ca celmai bine este sa indraznesti si, fiind tu insuti mai bun, vei scoate din cei din jur tot ceea ce au mai bun.

Te temi ca nu vei mai fi singur

Sa fii singur e minunat. Totusi, daca nu esti convins ca menirea ta este sa fii singur pentru tot restul vietii, precum calugarii, atunci trebuie sa schimbi ceva. E posibil sa iti placa sa fii singur acum, dar pana cand? Imagineaza-ti ca traiesti singur urmatorii 30-40 de ani? E oare in regula asa? Gandeste-te si daca raspunsul nu este un mare DA, atunci trebuie sa iesi putin din zona ta de confort si sa ii faci loc in viata ta unei alte persoane.

Te temi sa lasi pe cineva sa te cunoasca

In cazul in care nu ai mai fost de multa vreme implicat/a intr-o relatie, ti se poate parea ciudat sa lasi pe cineva in viata ta care sa ajunga sa te cunoasca indeaproape. Care sa te vada, de exemplu, dimineata cu parul valvoi, sa vada si partile tale mai putin bune. Ai putea crede ca singurul motiv pentru care esti dorit/a este pentru ca cei care o fac nu te cunosc cu adevarat. Dar aminteste-ti ca nu te poti ascunde la nesfarsit si ca nici persoana de langa tine nu este, cu siguranta, perfecta.

Te temi ca iubirea n-o sa tina

Ai vazut probabil cupluri de succes. Parintii tai poate ca sunt un exemplu in acest sens, insa tu iti imaginezi ca nu ai nici o sansa sa duci relatia la un asemenea nivel. Totusi, nu trebuie sa renunti. E adevarat ca dragostea nu funtioneaza mereu la fel, dar asta nu inseamna ca nu este cel mai bun lucru pe care il poti experimenta vreodata.

Te temi ca esti prea ocupat

In cazul in care te temi sa incepi o relatie pentru ca nu crezi ca ai suficient timp disponibil, atunci problema e ceva mai mare si nu are nimic de a face cu relatiile. Te ascunzi, de fapt, in spatele obsesiei pe care ai facut-o pentru jobul sau pentru pasiunile tale. Daca munca sta in calea fericirii si a implinirii tale in dragoste, trebuie sa te gandesti bine ce iti doresti mai exact de la viata si de la viitor.


Ce alte motive te-au mai tinut departe de implinirea pe plan sentimental?

Foto: thedatereport.com