Matrimoniale

Cum sa cuceresti un partener pe un site de matrimoniale, in functie de zodia lui

By iunie 6, 2013 2 Comments

485738_574761212564546_490440050_n

Site-urile de matrimoniale sunt cele mai accesibile cai prin care poti sa cunosti un potential partener in prezent, insa masura in care poti face impresie buna pe internet depinde de modul in care iti creionezi o imagine atragatoare pentru cel cu care discuti virtual. Afla care este zodia curtezanului tau si surprinde-l placut prin cateva gesturi care sa il cucereasca inainte sa te poata privi direct in ochi!

Berbec
Berbecilor nu le plac oamenii evazivi si timizi, ei tanjesc dupa abordari directe. Arata-i ca ai incredere in tine, trimite-i o poza indrazneata si spune-i ca-l astepti la restaurantul “X”, pe data “Y”, sa va cunoasteti mai bine. Va fi impresionat de siguranta ta in fortele proprii si nu te va refuza, ba chiar va fi curios sa-ti evalueze potentialul fata in fata!

Taur
Cu un Taur, flirtul reusit este cel lent si sigur, in care incepeti cu o discutie de complezenta, continuati cu impartasirea mai multor lucruri despre voi si dezvaluiti apoi, pe rand, care va sunt pasiunile si viziunea despre lume. Gurmand din cale afara, nativul Taur va fi cucerit imediat, daca ii vei arata o fotografie cu o prajitura apetisanta, facuta chiar de tine!

Gemeni
Gemenii vor sa simta o conexiune intelectuala cu un potential partener si sunt atrasi de persoanele creative si comunicative. Lasa-i multe comentarii glumete la fotografii, da-ti cu parerea daca posteaza un status cu talc, apoi surprinde-l cu spontaneitatea ta. Il va cuceri felul tau de-a fi!

Rac
Racii sunt firi sensibile, usor de cucerit daca rezoneaza cu tine la nivel emotional. Dedica-i o poezie sau o melodie de dragoste, punand accentul pe versurile care te impresioneaza profund. Trimite-i o felicitare cu un mesaj tandru, nu va rezista niciodata gesturilor romantice.

Leu
Un nativ Leu va fi intotdeauna vulnerabil complimentelor. Da-i “Like” tuturor fotografiilor, trimite-i un mesaj clasic in care ii spui ca ti-a trezit interesul intr-o anumita privinta sau ca, pur si simplu, il consideri a fi cea mai fascinanta persoana pe care ai intalnit-o pana acum online. Hraneste-i orgoliul si il vei cuceri fara probleme!

Fecioara
Nativii in Fecioara apreciaza persoanele educate, cu bune maniere si o cultura generala temeinica. Nu aborda aceasta zodie cu indrazneala, altfel risti sa ajungi imediat in lista celor ignorati. In schimb, recomanda-i o carte care te-a impresionat si initiaza o discutie despre principii de viata si alte ambitii personale, care sa il faca sa isi doreasca si un contact fata in fata.

Balanta
Balantele sunt iubitoare de frumos si adora cercurile sociale inalte. Adauga-l in lista ta de favoriti, arata-i ca ai preocupari nobile si invita-l la o piesa de teatru sau de opera. Nu va refuza nici invitatia la un film bun, insa nu uita sa ii arati ca esti o persoana culta, cu interese intelectuale.

Scorpion
Scorpionilor le plac jocurile mentale, discutiile presarate cu multe subtilitati si senzatiile ca sunt fascinanti pentru interlocutor. Incita-i imaginatia si potoleste-i curiozitatea, cu o fotografie in care te afli intr-o ipostaza incintanta. Nu cenzura nici aluziile sexuale, ele functioneaza in cazul acestor nativi.

Sagetator
Sagetatorii adora oamenii pozitivi, cu sete de aventura, jucausi si indragostiti de calatorii. Trimite-i fotografii din deplasarile pe care le-ai facut de-a lungul timpului, povesteste-i peripetiile prin care ai trecut si distractiile fascinante la care ai luat parte. Spune-i bancuri si se va indragosti de tine, chiar inainte sa-ti vada chipul.

Capricorn
Reactualizeaza-ti informatiile profesionale pe site-ul de matrimoniale, de unde sa reiasa domeniul tau de activitate, ambitiile in cariera si proiectele in care te-ai implicat de-a lungul timpului. Capricornii admira persoanele concentrate pe viata lor profesionala, cu un inalt simt al responsabilitatii.

Varsator
Varsatorii sunt persoane visatoare, preocupate de semnificatiile ascunse ale vietii. Initiaza o discutie in care dezbati originile Universului, parerile tale despre lume in general, teorii filosofice si idei despre cum poti face lumea mai buna. Comenteaza-i postarile cu citate celebre, cu siguranta are suficiente publicate pe profilul personal.

Pesti
Pestii sunt familisti convinsi, de aceea este important sa vada ca ai un atasament profund fata de cei dragi. Arata-i fotografii cu familia ta si cu prietenii, marturiseste-ti viziunile spirituale si demonstreaza-i factual ca esti o persoana plina de afectiune!

sursa: acasa.ro

Hai pe Sentimente

Comentarii

Leave a Reply