Dacă aveai impresia că greul a trecut, avem o veste: vine luna februarie. Iar pentru o persoană fără partener, Ziua Îndrăgostiților și Dragobetele nu sunt sărbători tocmai ușor de digerat. De parcă n-a fost de ajuns că ți-ai petrecut Sărbătorile cu pisica, pardon, cu familia, cu toate mătușile alea care te pișcă de obrăjori și te întreabă când ai de gând să te căsătorești.

Nu știm dacă e de la situații precum cele prezentate mai sus, de la o stare acută de singurătate sau de la faptul că am intrat într-un nou an și lumea vrea să facă o schimbare, cert e că, în această duminică, se așteaptă un număr record de persoane pe site-urile de matrimoniale în căutarea unui partener.

Așadar, pe 7 ianuarie nu e doar Crăciunul pe vechi și Sfântul Ioan, ci și #datingsunday, ziua în care ai cele mai multe șanse să cunoști pe cineva compatibil cu tine, având în vedere mutitudinea de variante.

Ce ai de făcut, totuși?

Nu aștepta doar să fii abordat(ă). Fă tu primul pas!

Poate sufletul tău pereche este un timid care are nevoie de un imbold. Sau, dimpotrivă, o persoană abordată din toate părțile. Trebuie să-ți faci și tu simțită prezența.

Pune-ți la punct profilul cu informații relevante despre tine!

Gândește-te că profilul tău este precum un CV care ajunge pe biroul unui angajator pe care mai sunt alte n-șpe mii de CV-uri. Cum faci să iasă al tău în evidență?

Încarcă câteva poze care să te avantajeze: clare, de actualitate, creative. Nu selfie-uri mișcate. Dar nici imagini cu prea multe filtre.

Aspectul fizic nu e totul, dar contează. Și deschide uși. Și nu e vorba de a fi vreun Făt Frumos sau vreo Ileana Cosânzeana, ci de a transmite indicii legate de personalitatea ta. O poză frumoasă e o poză în care ești expresiv(ă).

Vorbește deschis despre tine!

Dar nu exagera! Nimeni nu vrea să îți afle intimitățile sau dramele de la prima discuție.

Arată-ți interesul pentru celălalt, dar nu deveni insistent(ă)!

Disperarea se simte, dar ar trebui să se simtă și când cineva chiar nu (mai) e interesat.

Fii relaxat(ă)!

Nu te stresa foarte tare, nu trebuie să te comporți altfel decât ești. Ce-i al tău e pus deoparte, totuși, și lucrurile vin și de la sine atunci când e omul tău.

Baftă! Și poate că, printre baloane în formă de inimioare, cutii cu bomboane de ciocolată și inele de logodnă, o să dai și peste un chip familiar…

Cel al persoanei pe care o aștepți de atâta vreme.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.