Așa cum probabil că ați aflat deja, 2017 va rămâne în istorie drept anul în care o țară a oferit prima cetățenie unui robot. De câteva săptămâni, Sofia este cetățean cu acte în regulă al Arabiei Saudite.

Tot 2017 este anul în care Sentimente.ro a împlinit 16 ani de existență, ocazie cu care ne-am gândit să ne și să vă facem un cadou, apelând, la rându-ne, la ultimele descoperiri tehnologice în materie de inteligență artificială.

Timp de luni întregi am lucrat la îmbunătățirea platformei noastre, astfel încât aceasta să permită o experiență personalizată pentru fiecare dintre voi. Ne bucurăm să vă anunțăm că am reușit să implementăm o nouă tehnologie, bazată pe machine learning, astfel încât acțiunile întreprinse pe site să genereze un profil al intereselor și să selecteze utilizatori cu o compatibilitate ridicată. Cu alte cuvinte, cu ajutorul inteligenței artificiale, vom fi atenți și la faptele voastre, nu numai la vorbe, astfel încât să vă ajutăm să petreceți timp de calitate la noi pe site și să întâlniți persoane care să împărtășească aceleași valori și același stil de viață.

Cine e WallY?

WallY (Wall for You) este propria noastră Sofia, „creierul” noii interfețe a site-ului. „Practic, acțiunile pe care le faci în site ca utilizator generează un profil al intereselor și informațiile ce ți se vor afișa vor fi în funcție de aceste acțiuni. Utilizatorii recomandați vor fi promovați pe WallY în funcție de aceste acțiuni, iar de fiecare dată când o persoană ce intră în aria ta de interes se va înscrie pe site, noi vom semnaliza automat acest lucru. În plus, la fiecare profil vizualizat vei vedea, pe baza analizei profilului și a comportamentului, un procent de compatibilitate”. (Flori Dragomir, vicepreședinte fondator Sentimente.ro)

Ce se schimbă pe Sentimente.ro, mai exact:

1. Alerte legate de profil (notificări)
Aceeași secțiune va cuprinde informații legate de like-urile primite, voturile corespunzătoare anumitor fotografii de-ale tale, vizitatori, dar și de cei care te-au adăugat la favoriți.

2. Recomandări de persoane care se potrivesc cu tine
În funcție de informațiile completate de tine, dar și de comportamentul tău pe site, ți se vor afișa persoane cu grad mare de compatibilitate. Practic, suntem atenți la ceea CE SPUI, dar și la ceea CE FACI, totul în beneficiul tău.

3. Recomandări de noi useri care ar putea fi de interes pentru tine
Ne interesează să vă „facem cunoștință” cu persoane noi în fiecare zi, astfel încât șansele de a cunoaște pe cineva potrivit să crească.

One Comment

  1. Foarte utila, introducerea lui Wally. Foarte interesant ar fi, daca ati reusi, sa angajati pe cineva din domeniul astrologiei. O persoana, sau un grup de cateva persoane, care stiu, sa calculeze compatibilitatea dintre doua persoane. In acest fel, ar fi mult mai usor, ca gradul de compatibilitate dintre doua persoane, sa fie mult mai ridicat si foarte apropiat de ceea ce inseamna, sufletul pereche. In acest fel, am evita de a construi relatii, care ar esua sau ar fi nepotrivite pe parcursul acestei vieti. De multe ori, stiti foarte bine, ca cei doi care au format un cuplu, pot ramane impreuna si din cauza faptului, ca s-au obisnuit asa, sau pentru simplul fapt, ca le este foarte greu sa o mai i-a de la capat. Dezamagiri, copii aparuti din relatiile respective, etc; Timpul nu sta niciodata, sau mai bine zis, noi suntem cei care, trecem prin timp. Poate reusiti, sa contactati, persoane abilitate din domeniul Astrologiei. Va urez succes in continuare si, sper sa imbunatatiti cat mai mult, acest site de socializare.

    Răspunde

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.