Site icon Blog matrimoniale

Trucuri pentru prima intalnire cu o persoana cunoscuta pe un site de matrimoniale

V-ati cunoscut pe un site de matrimoniale si ati decis, in sfarsit, sa va intalniti fata in fata. Prima intalnire cu o persoana pe care o stii doar de pe internet constituie o provocare si necesita pregatiri speciale pentru a nu fi un esec.

Iata in continuare cateva trucuri pentru prima intalnire cu o persoana cunoscuta pe un site de matrimoniale:

1 Verifica discutiile de pe site-ul de matrimoniale

Probabil ca ati avut deja cateva discutii online inainte de a stabili intalnirea. Uita-te in istoricul acestora pentru a vedea acele lucruri pe care poate le-ai uitat si care ti-ar putea face probleme. In comunicarea online, mai ales pe un site de matrimoniale, se pot spune lucruri interpretate altfel, pot exista neintelegeri.

Poate ai spus vreodata ca iti place sa te joci in amor, iar persoana respectiva ti-a raspuns ca poate candva veti incerca ceva impreuna. La prima intalnire, ai si uitat ce spusesei cu 2 luni in urma, dar celalalt are asteptari de la tine, spera sa intalneasca o persoana ludica, dispusa la experiente spontane. Ce vei face in acest caz?

2 Fa-ti o strategie in conformitate cu imaginea ta de pe site-ul de matrimoniale

In comunicarea online este usor sa fii altfel decat in realitate, mai deschis, mai amuzant, mai prietenos. In realitate, insa, este greu sa transpui acelasi comportament. Gandeste-te bine la lucrurile pe care vrei sa le faci sau nu, la lucrurile pe care vrei sa le spui sau nu. In loc sa-i dezvalui aspecte personale din viata ta, te poti limita la a vorbi despre tine in termeni mai neutri. Poti spune ca esti o persoana care rade mult, fara sa marturisesti ca nu te saturi sa recitesti o anumita carte sau ca plangi de fiecare data cand vezi un anumit film.

Tine cont de faptul ca este doar prima intalnire si, prin urmare, este recomandat sa adopti un comportament prudent. Pana la urma, pe un site de matrimoniale fiecare poate parea ca este oricum isi doreste, dar nu stii inca daca si realitatea va confirma acea imagine.

Gandeste-te ce simti pentru acea persoana si care sunt asteptarile tale. Cu cat stabilesti mai clar ce-ti doresti si ce vei face, cu atat sunt mai putine sanse sa ajungi in situatii incomode.

3 Pregateste-te pentru aluzii matrimoniale

Pregateste-te pentru eventualitatea in care va trebui sa spui care sunt intentiile tale. Unii oameni, chiar de la prima intalnire, fac aluzii matrimoniale pentru a vedea daca au in fata o persoana care isi doreste o relatie serioasa, de lunga durata sau doar o noua experienta. Pentru alte persoane este important sa afle de la prima intalnire daca te-ai casatorit vreodata sau nu ai facut inca acest pas cu nimeni.

4 Cum pui capat daca nu mai vrei si o a doua intalnire

Cand cunosti pe cineva pe un site de matrimoniale, in mod normal analizezi bine lucrurile inainte de a merge la intalnire.

Dar niciodata nu poti sti daca avea prima intalnire va fi si ultima. In cazul in care nu-ti doresti sa te revezi cu cel intalnit prin intermediul serviciului de matrimoniale, scrie-i un email scurt, politicos si ferm. De exemplu, ii poti spune “Multumesc, m-am simtit bine. Nu cred, insa, ca suntem compatibili. Iti doresc noroc in cautarile tale. Toate cele bune”. In acest fel nu te vei stresa nestiind cum sa pui capat si nu vei pierde timpul inutil.