Am vorbit prima oară pe 25 decembrie, dar nu ne-am putut întâlni atunci, pentru că venise mama fix în ziua aia în țară după ce plecase în străinătate de 2 ani. Și abia atunci o revedeam.
Destinul a făcut ca el să fie în capătul celălalt al străzii, la un prieten. Erau mulți care voiau să vorbească cu mine în seara aceea de Crăciun, dar eu voiam să pun colinde și dădeam x la conversații. Doar mesajul lui mi-a atras atenția, deoarece nu era ca restul – Bună, ce faci? De unde ești? -, doar el spunând „Crăciun fericit!”. Și normal că mi s-a părut lipsit de respect să nu îi răspund.
Mi-a cerut numărul de telefon, pentru că nu putea sa vorbească (i se bloca calculatorul) și mie mi s-a părut mai potrivit, deoarece voiam să ascult colinde. M-a sunat și, când am început să vorbim, ne simțeam de parcă ne știam de o veșnicie.
Nu ne-am putut întâlni nici pe 26, deoarece era la muncă, dar ne-am întâlnit pe 27 decembrie, și așa am rămas împreună. Ne-am mutat împreună pe 7 ianuarie și trăim o frumoasă poveste de 8 ani și sperăm să facem nunta cât mai curând. Și mai vrem încă un bebe.
Vă mulțumim că ați facut posibilă întâlnirea noastră, deși, până atunci, am trecut unul pe lângă altul fără să ne gândim că vom fi împreună.”
