Povești de succes

Simt ca traiesc din nou

By iunie 21, 2018 2 Comments

Din pacate, nu am nicio poza cu noi doi…
Am aproape 61 de ani, sunt vaduva de trei ani si jumatate… am avut o casnicie frumoasa, de aproape 40 de ani…L-am iubit pe sotul meu si m-a iubit si el.. am suferit mult cand l-am pierdut si multa vreme am crezut ca atat a fost viata mea, ca nimic extraordinar nu se mai poate intampla..desigur, am copii si nepoti pe care ii iubesc ca pe ochii din cap si carora le sunt dedicata si acum, cum am fost toata viata… am multe bucurii de la ei, am o viata plina, muncesc inca si am o meserie absolut minunata…totusi, o parte din viata mea parea ca murise odata cu pierderea sotului meu..si totusi…
Pe V* l-am cunoscut pe 28 august 2016…
Cu catva timp inainte, pe 12 august am fost la o nunta si , desi am dansat si am ras cu gura pana la urechi, sufletul meu a plans in continuu vazand perechile care se indreptau spre ringul de dans ochi in ochi…a fost prea mult pentru mine…Si asa, dupa moartea sotului meu mi-am purtat greu durerea, incercand sa o ascund fata de toti cei din jur, astfel incat nici copiii mei , nici nepotii sa nu sufere mai mult decat oricum sufereau, iar strainii sa nu imi arate compasiune , caci nu mi-a placut niciodata sa fiu “demna“ de mila cuiva…
Mi-am facut cont pe o retea de socializare si, desi nu mi-am pus poza, am primit destul de repede cateva mesaje…a fost un lucru care mi-a gadilat putin orgoliul, insa mult timp mai tarziu am aflat ca asta e o practica obisnuita, noii inscrisi pe site sunt abordati destul de repede , mai ales de catre veteranii in cautare de “prospatura” haha…cert este ca m-a cuprins o oarecare frenezie, insa nu a fost niciun pericol, caci barbatii de pe site trimiteau aprecieri, vorbulite, dar nu se grabeau sa ceara intalniri…
Intre cei care mi-au raspuns, nu chiar printre primii, a fost si V*,un domn de 64 de ani, inginer , care m-a atras intr-un fel inexplicabil, mai degraba prin mesajele lui scurte, cu raspunsuri la obiect,care mi-au infierbantat imaginatia si inclinatia spre mister…M-a ajutat si faptul ca numele pe care si-l alesese el pentru profilul de pe site era A***, asa cum il cheama pe nepotul meu…asa ca I-am propus sa ma insoteasca la nunta care ar fi avut loc cam peste doua saptamani… daca s-ar fi considerat ca se incadreaza in conditiile pe care le ceream: sa fie singur, ca sa nu dam la nunta un spectacol cu zbierete si paruieli-ziceam eu-, sa nu aiba probleme cu bautura si sa stie cat de cat sa danseze… I-am explicat si de ce aveam nevoie de un insotitor la nunta, adugand pe scurt ca sunt vaduva si ca nu am si nici nu am avut niciodata .. un “var” mai mult sau mai putin inrudit cu mine..haha…pe care sa-l folosesc la nevoie…
Imi amintesc ca el a propus sa ne intalnim totusi si inainte de acea nunta , ca sa parem credibili ca pereche…. A propus sa ne vedem ”saptamana urmatoare”, lasandu-ma pe mine sa aleg ziua, ora si locul.. chiar a precizat ca asa este politicos… eu, fire nerabdatoare, am ales sa ne intalnim peste trei zile, adica duminica urmatoare, si-am lansat invitatia intrebandu-l , oarecum in gluma, daca e de parere ca duminica face parte din “saptamana urmatoare”..sunt sigura ca i-a placut si modul cum gandesc si cel in care vorbesc/scriu, caci a acceptat sa ne intalnim in acea duminica, la 17:30, in fata teatrului Fantazio.
Duminica este pentru mine ziua cea mai libera, caci in rest , in timpul saptamanii , stau cu nepotelele mele si am o multime de treburi pe acasa…In duminica aceea am fost la cimitir de dimineata apoi mi-am pregatit hainutele pentru intalnirile din ziua respectiva,,, La ora 13 trebuia sa ma intalnesc cu fostele college de liceu, la o sueta…Ma gandeam ca petrecerea sa va termina pe la 15 si ca voi avea timp destul sa ma intorc acasa si sa ma pregatesc de intalnirea cu V*.
Lucrurile au evoluat insa cu totul altfel …M-am intalnit cu colegele, dar foarte curand povestile despre nebuniile din liceu au fost completate cu muzica si dans …si cum mie imi place grozav sa dansez, m-am dezlantuit,,,iar timpul a trecut ca nebunul si…cu greu m-am desprins de langa colegele mele la ora 16…16:15….16:30…
Mi-am dat seama ca nu mai am timp sa ajung acasa sa fac un dus…care se impunea..haha si sa ma schimb…asa ca am cautat o rezolvare…Mi-am parasit colegele care ma implorau sa nu sparg gasca, sa nu las petrecerea fara “suflet”…si am iesit in holul restaurantului ca sa am putina liniste si sa caut o rezolvare problemelor mele… Primul lucru pe care l-am vazut in hol a fost toaleta doamnelor…Am intrat acolo ,era pustiu inauntru. M-am dezbracat de rochita si m-am spalat cu sapun…aveau un sapun care mirosea bine…astfel incat problema dusului am rezolvat-o..Rochita avea si ea probleme , asa ca am spalat-o si pe ea cu sapun, apoi am scuturat-o bine (doar partea de sus, bustul) si am imbracat-o asa uda…era ca noua,,,m-am felicitat ca avusesem inspiratia sa aleg rochita aceea, caci materialul si culoarea au facut posibile cosmetizarile aplicate de mine si chiar nu se cunostea ca a fost reconditionata in conditii precare..M-am spalat inca o data pe fata..Apa si sapunul au fost, intotdeauna, cel mai bun machiaj pentru mine, caci imi revigoreaza tenul care devine stralucitor…. Aveau si un feon…norocul meu! Asa ca mi-am aranjat putin si parul, am folosit si parfumul meu preferat Versace Absolu..pe care il aveam in posetuta…si..gata ..eram perfecta pentru marea intalnire… Pana am iesit in strada sa iau microbuzul rochita mea era gata uscata…Am luat microbuzul, pentru ca –culmea, am socotit ca mai e timp destul si nu trebuia sa cheltui bani in plus pentru taxi..si am avut dreptate caci exact la 17:29 coboram din maxitaxi , iar la 17:30 am pus piciorul pe trotuarul din fata teatrului Fantazio…
Dezamagire…nici un barbat nu parea sa fie nerabdator sa ma primeasca cu bratele deschise…mi-am infrant nemultumirea si am facut cativa pasi , ca si cum as fi fost un simplu trecator prin zona aceea…mi-am propus sa merg pana la capatul dinspre Miga al cladirii, apoi sa fac stanga-imprejur , sa fac din nou o defilare prin fata teatrului…si sa plec acasa daca nu m-ar fi intampinat nimeni… Insa, cand am revenit , a aparut brusc in fata mea un domn, care a intins mana zambind si a spus scurt: “Sarut mana, Ludmila! V* ma numesc! Am ingaimat un raspuns , pipaindu-I cu privirea chipul si ancorandu-ma adanc in ochii lui sa vad ce gasesc acolo…mi s-a parut ca gasesc bucurie, sinceritate, relaxare, o doza de umor… Am inteles ca nu e niciun pericol… Am vorbit putin incercand sa stabilim cum sa ne petrecem timpul…El a spus ca putem alege orice destinatie, caci are masina …Am inceput prin a ne plimba putin prin parc, la inceput unul langa altul.. Eu insa am nevoie sa simt mai mult , asa ca i-am cerut voie sa-l tin de brat si el a parut bucuros.. cred ca mi-a simtit alintarea de pisica pe care nu mi-o pot stapani si a reactionat si el , punand mana cealalta peste mana mea si transmitandu-mi o emotie calda… am hotarat apoi sa mergem spre Eforii si sa ne oprim la o terasa… Am fost de acord sa fim mai departe de eventuali cunoscuti, caci aveam nevoie de liniste si intimidate ca sa ne putem privi fara nicio grija..In sinea mea eram putin dezamgita ca domnul acesta elegant venise la prima intalnire fara o floare..insa mi-am inghitit nemultumirea … Cand am ajuns la masina el mi-a deschis portiera si..de pe scaunul “meu” imi zambea sfios ..un trandafir rosu…m-am topit…si i-am multumit cu o privire galesa…
Pe drum am vorbit despre noi, fara a intra in amanunte…….eu insa eram topita literalmente : m-a cucerit inca de la inceput cu prezenta lui distinsa si destinsa, parand a fi un barbat serios si dulce, in acelasi timp…Ne-am oprit in Eforie Nord, pe faleza , si, cand am pornit in cautarea locului unde sa bem sucul…ne-am luat de mana simplu, firesc, ca si cand ne cunosteam de muuuult timp. Am ales un bar cu aspect de vapor, pe malul marii si am stat pe terasa privind marea, sporovaind si scaldandu-ne adanc, unul in privirea celuilalt…a fost magic… nu-mi amintesc despre ce am vorbit atunci, dar tin minte bancurile pe care mi le-a spus, desi eu sunt complet pe dinafara cand este vorba de memorat bancuri… Ne-am mai plimbat putin, mi-a povestit atunci ca are un frate mai mic, cam de varsta mea despre care mi-a spus, tangential, ca nu a prea avut noroc in casnicie…am mai aflat ca la un hotel din Eforie este cazat un unchi venit din Germania caruia va trebui sa ii faca o vizita…
M-a adus pana acasa cu masina si ne-am despartit dupa ce ne-am dat unul altuia numarul de telefon… Faptul ca ne-am tinut de mana a fost cel mai avansat contact fizic din ziua aceea , insa la nivel sufletesc si mental eram conectati perfect….inainte de culcare am vorbit la telefon si-mi amintesc cat de mult mi-a placut timbrul lui cald, mangaietor…
Ne-am revazut in serile urmatoare , tot la plimbare pe malul marii, de data asta in Constanta si ne-am oprit sa bem un suc… mi-a spus,la un moment dat, nu stiu cand, ca trece printr-o perioada oarecum mai problematica din punct de vedere financiar, pentru ca mai avea de platit niste rate la un imprumut bancar..mi-a spus si ca trecuse prin timpuri grele, suportase o concediere, fusese nevoit sa treaca la un stil de viata mai restrains…am aflat si ca este singur de 8 ani , ca divortase de sotia lui , ca fusese o despartire in urma careia ramasese cam devastat atat atat emotional, cat si financiar…toate astea au fost informatii mai degraba inserate in context, nu etalate ca informatii clare..eu m-am multumit sa stiu ca omul e chiar singur si ca nu voi fi, in niciun caz, femeia malefica , cea care distruge camine…am mai aflat si ca nu are copii , lucru care mi s-a parut comod ,dar pentru care am avut de la inceput o strangere de inima intrebandu-ma daca va fi capabil sa accepte familia mea traznita…
Ne-am mai intalnit apoi de vreo doua ori in saptamana ce a urmat…de fiecare data m-a luat de acasa cu masina, dovedindu-se un perfect gentleman…ceea ce este, in absolut toate privintele…intr-una din plimbari am ajuns la o terasa aflata pe malul marii…am baut un suc si am vorbit, incercand sa aflam cat mai multe unul despre altul…la un moment dat am zarit, la o masa din apropiere, niste privri curioase…erau nistr cunostinte de ale mele, parintii unei foste eleve, pe care ii admir si pe care nu-i mai vazusem de mult timp…politicosi, ei au venit la masa noastra sa ne salute si eu l-am prezentat atunci pe V* “prietenul” meu… am observat pe loc o lumina aprinzandu-se in ochii lui, dar nu mi-am dat seama exact daca incidentul i-a provocat placere sau s-a simtit stingherit.. am observat reactia, dar mi-am alungat o din minte, caci ma cunosc foarte bine si stiu ca am obiceiul prost sa mi imaginez lucruri..de obicei nu foarte magulitoare… am vorbit apoi despre faptul ca l-am prezentat ca prietenul meu…imi amintesc ca a fost de parere ca trebuie sa spun ce simt, fara sa ma gandesc la pastrarea aparentelor..
Nu am sa va spun mai mult ..va las sa va imaginati…pot sa va spun doar ca suntem impreuna de mai mult de un an si, desi nu reusim sa ne armonizam in toate privintele, caci venim din lumi diferite, a lui calma , si linistita si oarecum liniara, a mea tumultoasa si plina de neprevazut, luam de la viata momente magice care ne implinesc si coloreaza viata … Acum simt ca traiesc din nou…

Hai pe Sentimente

Comentarii

Leave a Reply