3604_728xSe spune ca o fotografie face cat o mie de cuvinte, dar asta se aplica si atunci cand conotatia ei este una negativa. De fapt, aceasta este una dintre posibilele explicatii plauzibile ale lipsei de succes pe platformele de dating online.

Si pentru ca ne dorim ca viata ta amoroasa sa fie una cat mai placuta, iti vom spune de ce sa te feresti atunci cand iti alegi fotografia de profil. Iata care sunt tipurile de poze care, in loc sa te ajute, vor actiona precum sperietoarele pentru ceilalti utilizatori:

Fotografia cu tine in bustul gol, facuta in oglinda

Barbatii isi fac destul de des astfel de fotografii. Chiar si Justin Bieber a postat una pe o retea de socializare. Adevarul este insa ca nimanui nu-i place acest tip de narcisism, oricat de justificat ar fi. Patratelele de pe abdomen, bicepsii bine conturati si tatuajele sexy sunt lucruri pe care toata lumea vrea sa le descopere mai tarziu, nicidecum inainte sa te cunoasca.

Fotografia cu tine alaturi de animalul de companie

Iubesti animalele si ai casa plina de pisici, caini si alte animale? Asta ar putea spune despre tine ca esti o persoana buna si calda. Daca insa simti nevoia sa defilezi cu aceasta dragoste pe site-urile de dating online, s-ar putea ca singurii tai parteneri sa ramana cele 7 pisici.

Fotografiile in costum de baie sau slip

Nu conteaza daca ai un trup perfect sau nu, costumul de baie se poarta la piscina si la plaja, nicidecum la o prima intalnire, fie ea si virtuala. Invata sa iti pui trupul in valoare si cu ajutorul hainelor, nu doar atunci cand renunti la ele.

Fotografiile indecente

Una e sa fii sexy si alta este sa te expui in toata splendoarea in fara catorva zeci de mii de necunoscuti. Atat barbatii, cat si femeile prefera sa isi descopere treptat partenerii, iar daca vei dezvalui toate misterele inca dinainte sa va cunoasteti, este foarte posibil sa nu mai starnesti curiozitatea nimanui.

Fotografia cu tine mahmur/a

Vrei sa arati ca stii sa te distrezi, insa o fotografie facuta in timpul sau imediat dupa o petrecere imbibata in aclool nu-ti va aduce prea multi admiratori sau admiratoare. Asa cum se spune, ce se petrece in Vegas trebuie sa ramana in Vegas.

Foto: chirkup.me